Anfair

Costumul de baie pe care îl vedem astăzi pe plaje este rezultatul unei transformări care a durat mai bine de un secol. De la rochiile grele din cânepă sau lână, purtate până la glezne, până la bikinii care au devenit simboluri ale libertății și ale modei, hainele pentru plajă au trecut prin schimbări spectaculoase.

La început, costumul de baie nu a fost creat atât pentru confort sau pentru a pune în valoare silueta, cât pentru a respecta regulile sociale ale epocii. Abia mai târziu, pe măsură ce înotul a devenit un sport și plaja un spațiu de relaxare, costumul de baie a început să fie gândit pentru mobilitate, confort și, în cele din urmă, pentru modă.

Primele costume de baie, încă din Antichitate

Primele reprezentări ale unor ținute asemănătoare costumelor de baie moderne apar încă din Antichitate, inclusiv în perioada romană. În unele reprezentări din Pompei, femeile apar purtând ținute din două piese, asemănătoare, prin croială, cu bikinii de astăzi.

Obiceiul de a face baie în mare sau de a sta la soare nu a continuat însă în aceeași formă. În secolele următoare, expunerea corpului în public a fost privită în multe societăți drept nepotrivită sau vulgară.

Costumul de baie avea să reapară mult mai târziu, odată cu dezvoltarea stațiunilor de coastă și a turismului.

Secolul al XIX-lea: rochiile de baie ascundeau aproape complet corpul

În secolul al XIX-lea, dezvoltarea căilor ferate a făcut ca deplasarea către litoral să devină mai accesibilă. Plajele au început să fie frecventate tot mai mult, iar oamenii aveau nevoie de haine potrivite pentru activitățile în apă.

Costumele femeilor erau însă foarte diferite de cele de astăzi.

Cele mai populare erau rochiile de baie, confecționate din materiale groase, precum cânepa sau lâna. Acestea nu deveneau transparente atunci când intrau în contact cu apa.

Inițial, rochiile ajungeau până la glezne. După 1850, au fost scurtate până la genunchi.

Pentru ca hainele să nu se ridice în apă, pe marginea poalelor erau cusute monede sau mici greutăți.

„Mașina de îmbăiere”, cabina care intra în apă

Într-o perioadă în care expunerea corpului era considerată nepotrivită, femeile trebuiau să evite chiar și privirile celor aflați pe plajă.

Așa au apărut mașinile de îmbăiere, cabine din lemn pe roți, trase de cai până în apă. Femeile intrau în cabină îmbrăcate, iar aceasta era dusă până la o distanță suficientă de mal pentru ca ele să poată intra în mare fără să fie văzute.

William Heath (British, 1794-1840). Mermaids at Brighton, 1825-1830. Etching. London: The British Museum, 1868,0808.9134. Purchased from Edward Hawkins (estate of). Source: British Museum, Fashion History.

Astfel de cabine au continuat să fie folosite și spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

800s/early 1900s bathing costumes. Image source: thevictorianhistorian.com

Un costum pentru cei care se temeau de apă

În jurul anului 1875 a apărut și o alternativă pentru cei mai puțin curajoși în apă.

Early 1800s bathing gown. Image source: victorianvoices.net

Ținuta, cunoscută sub numele de „Ureka”, era realizată dintr-un material care, atunci când intra în contact cu apa, se mula pe corp și împiedica scufundarea.

Costumul era însoțit de o serie de accesorii neobișnuite pentru standardele actuale: mini-vâsle purtate asemenea mănușilor, un steag de urgență și mini-geamanduri.

Practic, o zi la plajă putea semăna mai degrabă cu o expediție decât cu o sesiune de relaxare.

1896: înotul schimbă definitiv costumul de baie

O schimbare importantă a venit odată cu transformarea înotului într-un sport.

În 1896, înotul a fost inclus în programul primelor Jocuri Olimpice moderne. Pentru sportivi, rochiile grele și materialele voluminoase nu mai erau practice.

Au apărut costumele dintr-o singură bucată, mulate pe corp, cu brațele și picioarele mai expuse, care ofereau o libertate de mișcare mult mai mare.

Costumul de baie începea astfel să fie construit nu doar după regulile sociale, ci și după nevoile celui care îl purta.

1912: femeile intră în competițiile olimpice de înot

Femeile au primit dreptul de a participa la proba olimpică de înot începând cu Jocurile Olimpice din 1912.

Sportivele au purtat costume asemănătoare celor folosite de înotători, realizate inclusiv din mătase. Pentru că materialele și croielile vremii nu ofereau aceeași susținere ca modelele moderne, unele sportive erau nevoite să poarte și lenjerie pe sub costum.

Era începutul unei noi etape: costumul de baie trebuia să fie practic și să permită mișcarea.

Anii 1920-1930: costumul ajunge pe plajă, iar decența rămâne obligatorie

În perioada interbelică, ținutele de plajă au fost inspirate tot mai mult din costumele sportive.

În jurul anului 1935, modelele deveniseră mai colorate și erau accesorizate cu eșarfe, pălării și mărgele.

Cei care nu voiau să atragă prea mult atenția puteau opta pentru costume cu partea inferioară mai lungă, asemănătoare unor pantalonași.

1922, the swimsuit police checking the length of a suit. Sursă foto: reddit.com/r/pics

Libertatea era însă limitată de regulile epocii. Pe unele plaje existau chiar „poliții ale plajei”, care verificau dacă ținutele respectau normele de decență și puteau măsura lungimea costumelor.

Sursă foto: Instagram/ liljupiterr

1946: apare bikiniul modern

Costumul de baie din două piese exista deja înainte de 1946, însă francezul Louis Réard avea să schimbe definitiv istoria modei de plajă.

În 1946, designerul a lansat bikiniul modern, o ținută formată din patru triunghiuri de material unite prin șnururi.

Photographer unknown (French). Bikini At The Molitor Swimming Pool, 1946. Source: Getty Images/ Fashion History Timeline

Numele a fost inspirat de Atolul Bikini, locul unde Statele Unite efectuau în acea perioadă teste nucleare.

Noua ținută a fost considerată atât de îndrăzneață încât designerului i-a fost dificil să găsească un model dispus să o poarte la prezentare.

În cele din urmă, bikiniul a fost prezentat de Micheline Bernardini, o dansatoare pariziană în vârstă de 19 ani.

Costumul care fusese considerat scandalos avea să devină rapid unul dintre cele mai cunoscute articole vestimentare din lume.

Anii 1950: Hollywood transformă costumul de baie într-un simbol al glamourului

În anii ’50, costumul de baie începe să fie asociat tot mai mult cu frumusețea și celebritatea.

Hollywoodul și revistele de modă au contribuit la transformarea plajei într-un spațiu al glamourului. Costumele devin mai mulate, mai decupate și mai orientate spre evidențierea siluetei.

În același timp, apar materiale moderne, precum nailonul și spandexul, care fac costumele mai elastice, mai confortabile și mai ușor de purtat.

Anii ’60: talie înaltă, imprimeuri și începutul unei revoluții

În anii ’60, costumul de baie avea adesea un slip amplu, cu talie înaltă, și un sutien cu detalii decorative și bretele prinse după gât.

O eșarfă putea fi purtată asemenea unei fuste mini, completând ținuta.

În această perioadă, cultura pop începe să influențeze puternic moda de plajă. Muzica, cinematografia și televiziunea contribuie la popularizarea costumelor din două piese.

Imaginea costumului de baie începe să se schimbe radical: nu mai este doar o haină destinată intrării în apă, ci un element de stil și de exprimare personală.

Anii ’70: mai multă libertate

În anii ’70, schimbările sociale se reflectă și în moda de plajă.

Costumele devin mai îndrăznețe, iar în anumite zone este normalizat și topless-ul.

Pe plajă, costumul de baie începe să fie privit tot mai mult ca o alegere personală, iar diferențele dintre ținuta pentru înot și cea pentru relaxare devin mai puțin stricte.

Anii ’80: era costumului de baie foarte decupat

Verile anilor ’80 au adus costume de baie caracterizate prin croieli foarte îndrăznețe și o estetică puternic senzuală.

Atât modelele întregi, cât și cele din două piese aveau adesea slipul decupat foarte sus, până spre talie.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este costumul roșu purtat de Pamela Anderson în serialul Baywatch. Modelul a devenit un simbol al anilor ’80-’90 și era inspirat de uniformele salvamarilor, adaptate însă pentru estetica televiziunii.

Anii ’90: de la bikini la modelele retro

În anii ’90, diversitatea modelelor crește. Bikinii, costumele întregi, modelele sport și croielile inspirate din deceniile anterioare coexsistă.

Încep să revină și modelele retro, inclusiv costumele cu talie înaltă și croieli clasice.

În același timp, accentul se mută tot mai mult către confort, libertatea de exprimare și alegerea unui stil personal.

Photographer unknown. Pamela Anderson, Baywatch, 1995. Source: Harper’s Bazaar