H&M anunță o nouă colaborare de designer, de această dată cu renumita casă de modă ELIE SAAB. Colecția aduce în zona de fashion accesibil creațiile spectaculoase și elementele de design asociate brandului libanez și va include piese pentru femei și bărbați, dar și accesorii și încălțăminte.
De la Beirut la haute couture
Fondată la Beirut de designerul Elie Saab, casa de modă s-a făcut remarcată inițial prin creațiile sale dedicate modei bridal. Ulterior, designerul a ajuns pe scena internațională a haute couture și s-a numărat printre primii membri internaționali ai prestigioasei Chambre Syndicale de la Haute Couture din Franța.
Numele ELIE SAAB a devenit cunoscut și datorită aparițiilor spectaculoase de pe covorul roșu. Rochiile cu detalii elaborate, materialele prețioase și siluetele feminine au devenit parte din identitatea casei de modă.
Astăzi, universul ELIE SAAB include, pe lângă haute couture, colecții ready-to-wear și accesorii, păstrând aceeași estetică bazată pe rafinament și glamour.
Rochii spectaculoase, paiete și croieli de inspirație masculină
Noua colecție realizată împreună cu H&M urmărește să traducă elementele definitorii ale casei de modă într-o garderobă destinată unui public mai larg.
Pentru femei, colecția include rochii spectaculoase cu detalii prețioase, piese separate cu accente strălucitoare și articole cu croieli inspirate din tailoring. Dantela fină, paietele cu efect de degrade și monograma ELIE SAAB se regăsesc printre elementele care definesc colecția.
Oferta este completată de piese pentru bărbați și o selecție de accesorii, inclusiv încălțăminte.
Elie Saab: „Fiecare piesă a fost realizată cu grijă și dedicare”
Designerul Elie Saab spune că noua colecție a fost gândită pentru cei care apreciază universul creativ al casei de modă.
„Sunt foarte încântat de această colaborare și de modul în care am lucrat împreună cu echipa H&M pentru a da viață colecției. A fost un proces autentic colaborativ și extrem de inspirațional”, a declarat Elie Saab, Chairman și Chief Creative Officer.
Designerul spune că fiecare piesă a fost concepută cu atenție, pentru a forma o garderobă care să poată fi purtată în momente importante.
Când se lansează colecția ELIE SAAB H&M
Colecția va fi disponibilă începând cu 22 octombrie 2026, în magazinul H&M din Băneasa Shopping City și online, pe hm.com.







Lasă un comentariu